(+4) 0722 669 442

Remote training system

Acest sistem de dresaj este cel mai recent sistem de dresaj pe care l-am dezvoltat si folosit cu eficienta maxima in Dresajul de companie si in Reabilitarea cainilor cu probleme de comportament. Este, cum bine spunea un redutabil specialist in dresaj din strainatate, "tehnica prezentului si viitorului in dresajul mondial".

Acest sistem de dresaj se bazeaza pe lucru cu zgarda electronica cu telecomanda. Este un sistem etapizat, care urmareste conditionarea cainelui la un stimul, cum ar fi vibratia, aceasta particularitate unica detinuta de tipul de zgarda pe care il folosesc.

Cainele invata sa recunoasca acest stimul-sugestie, echivalent cu sugestiile din lesa si zgarda clasica. Diferenta o face insa capacitatea deosebita de a coordona cainele fara lesa, si de la distanta.

Acest sistem include lucrul atent, la Motivatie si Recompensare. Acestea sunt elementele fundamentale pe care se dezvolta cu succes atitudinea in lucru a studentului patruped.

Prin intermediul acestui instrument se tin sub control in mod exact si real, instinctele puternice cu care cainii sunt dotati si care dau atat de mult de furca proprietarilor. Ma refer, aici,la instinctul sexual, care face masculii atat de tensionati si conflictuali, sau instinctul de vanatoare(prada), care influenteaza patrupedele sa urmareasca pisici,animale domestice, biciclisti, masini, mingiile copiilor din parc, etc.

Prin intermediul coordonarii cainelui din telecomanda, se evita contactul fizic direct cu acesta, ceea ce inseamna evitarea eleganta si inteligenta a unor conflicte din care oamenii pot fi muscati, atunci cand cainii sunt nervosi sau tensionati.

SocialTwist Tell-a-Friend